Case de lemn la cheie gata în doar 3 luni de zile!

De ce CMR London?

Într-o piață concurențială, în care, din păcate, nu întotdeauna raportul calitate-preț este unul avantajos, CMR London vine cu o ofertă onestă și cu garanția unei înalte calități a construcției. Firma bârlădeană oferă clienților, în premieră, două variante de construcție a caselor, din lemn sau cărămidă, care îi vor mulțumi pe deplin datorită avantajelor pe care le prezintă.

Pachetul „Standard” cuprinde, pe lângă construcția propriu-zisă a casei, dotarea cu termopane și acoperiș Bilka, sistem de încălzire (calorifere și centrală) inclus în prețul de 470 euro/mp.

Pachetul „Premium” include construcția propriu-zisă a casei, sistem de încălzire prin pardoseală pe toată suprafața construită, precum și dotarea casei cu mobilier de bucătărie din MDF de 7 mm vopsit (la alegerea clientului), pat pentru fiecare dormitor cu salteaua inclusă în preț, la alegerea clientului (la comandă). Pentru mobilier, CMR London colaborează direct cu firma Doimo Design. Casa construită prin pachetul „Premium” este dotată cu termopane Aluplast cu șase camere de aer, feronerie Macro și trei geamuri de 4 mm, la alegere, precum și centrală termică, acoperiș Bilka, sau la alegerea clientului, toate incluse în preț. Cei care vor opta pentru acest pachet, care este deosebit de avantajos, scutind clienții de drumuri și timp pierdut, vor plăti prețul de 585 de euro/mp.

Orice familie își dorește o casă, cu curte, solidă și călduroasă. Casa pe structură din lemn, construită de CMR London, oferă căldură căminului și la propriu și la figurat. Lemnul oferă arhitecților și constructorilor posibilitatea de a-și pune în valoare creativitatea, realizând case estetice, fie că este vorba de locuințe permanente sau case de vacanță.
Datorită materialelor din care este realizată, casele pe structură din lemn mențin căldura în interior, astfel că pe timpul anotimpului rece, în ele nu va fi niciodată frig. Avantajul proprietarului unei asemenea locuințe este că va avea în permanență un confort termic optim. Vara va fi răcoare, iar iarna va fi cald, datorită coeficientului de transfer termic foarte bun al acestui tip de construcții.

Lemnul este un material deosebit de rezistent și un bun izolator. Contează enorm și profesionalismul constructorilor la îmbinarea panourilor OSB, din care se construiesc casele din lemn, dar și modul în care aceștia montează ferestrele și construiesc acoperișul.
Echipele CMR London știu foarte bine acest lucru și acordă o atenție deosebită acestor lucrări. Specialiștii CMR London sunt conștienți că astfel de elemente asigură etanșeitatea locuinței. Coeficientul de etanșeitate este dat de mâna și priceperea meșterilor care lucrează.

O casă din lemn construită corect menține căldura chiar și în lipsa unei surse de încălzire. Într-o astfel de locuință neîncălzită se menține o temperatură constantă de 24-26 de grade. Etanșeizarea este cea mai bună modalitate de îmbunătățire a performanței energetice, asigurând durabilitatea construcției, ce nu va avea probleme cu infiltrațiile care în timp pot afecta locuința.
Se știe că mișcarea aerului atrage umiditatea și creează disconfort. Mișcarea aerului trebuie controlată, iar specialiștii CMR London știu că acest lucru duce la economii la factura pentru încălzire, la creșterea durabilității anvelopei termice, la creșterea confortului termic interior, asigurând un ambient constant. Tocmai de aceea, ei acordă o importanță deosebită lucrărilor de etanșeizare.

Între etanșeitate și permeabilitate există o reală interdependență. Apa este ucigașul tăcut al caselor, de aceea constructorii folosesc folia impermeabilă (bariera de vapori) montată atât la exterior cât și la interior. Această folie trebuie să fie aleasă cu grijă, în funcție de valoarea SD, care arată cât de permeabilă sau impermeabilă este folia. Echipele CMR London folosesc la interior (etaj sau mansardă) folie anti-condens. De asemenea, peste folia de căldură, din aluminiu, este aplicată vată bazaltică de 10 cm, folie anti-condens OSB și rigips.
În cazul casei din lemn, specialiștii CMR London realizează izolația exterioară cu polistiren de 15 cm și densitate de 80. Construcția este izolată cu spumă poliuretanică, până la 13 cm, cu pori deschiși, iar fundația este izolată cu polistiren de 3 cm cu pori închiși.
Avantajele caselor din lemn sunt multiple, dincolo de faptul că sunt călduroase, fiind și foarte rezistente la intemperii și cutremure, datorită elasticității pereților. De asemenea, un avantaj este acela că locuințele construite din panouri OSB pot fi compartimentate mai ușor, permițând constructorilor realizarea unor încăperi generoase. Datorită faptului că pereții sunt ușori, fundația nu va necesita materiale foarte multe, ca în cazul construcțiilor clasice.

Un alt atu al caselor din lemn realizate de CMR London este timpul mult mai scurt de construcție, astfel clientul putând primi casa la cheie, cu utilități incluse și cu obiecte de mobilier, în doar trei luni.
În cele opt luni de zile, de când se află pe piață, CMR London a făcut fericite patru familii, din care două s-au mutat deja în casă nouă, iar alte două se vor bucura în curând de o locuință „sănătoasă” din toate punctele de vedere.
Incontestabil, viitorul în construcții aparține caselor pasive din lemn. În România, deja, s-au construit câteva blocuri pe structură din lemn, iar casele de acest tip conving tot mai mulți clienți să le aleagă. Încetul cu încetul, românii se alătură occidentalilor, care au descoperit cu multă vreme în urmă rezistența, confortul și avantajele energetice sporite ale caselor pasive pe structură din lemn.
Oricine din România are posibilitatea de a-și construi astfel de case, prin intermediul CMR London, firma din orașul lor, care realizează și promovează acest tip de construcții. Pentru relații, specialiștii CMR London pot fi contactați la numărul de telefon 0720 040 070, pe pagina https://www.cmrlondon.ro , la e-mail: cmrbarlad@gmail.com